Maia Sandu: Criza de pe Nistru a demonstrat importanța protejării resurselor naturale
Într-un mesaj publicat cu prilejul Zilei Nistrului, șefa statului a menționat că situația dificilă din această primăvară, pe care a asociat-o consecințelor agresiunii ruse împotriva Ucrainei, a demonstrat necesitatea cooperării și a unei reacții coordonate din partea autorităților și a partenerilor implicați, transmite Știri.md.
„Instituțiile statului, specialiștii din teren, partenerii externi și societatea civilă au contribuit la gestionarea uneia dintre cele mai complicate situații din ultimii ani. Nistrul este esențial pentru sănătatea oamenilor, agricultură, economie, energie și siguranța comunităților noastre. Protejarea lui trebuie să rămână o preocupare constantă pentru noi toți”, a scris Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a precizat că, în cadrul unui eveniment desfășurat vineri, a mulțumit persoanelor implicate în gestionarea situației, apreciind profesionalismul și responsabilitatea de care au dat dovadă pentru limitarea efectelor crizei și protejarea populației.
„Omul orchestră” din Strășeni: Un bărbat a adunat o colecție rară de instrumente
Livezi afectate de grindină: Agricultorii din Călărași spun că au pierderi mari
(video) „Am făcut gospodărește, lângă tui am pus gard și am mai opintit unul.” Grigore Manoli: Termin și, ca fiecare moldovean, ne ducem de acasă 